Istoric

Monografia comunei Castelu


Trecutul Dobrogei, bogat în evenimente, este strâns legat de istoria marilor imperii şi regate dispărute. Ţinutul acesta a fost locuit şi stăpânit, în antichitate, de strămoşii noştri daco-geţii şi romanii. Scythia Minor, numele Dobrogei antice, a fost romanizat cu 100 de ani înaintea Daciei.
Cultura greco-romană a strălucit în Scythia Minor (Dobrogea) vreme de peste o mie de ani şi de aceea ea este bogată în rămăşiţe antice, care ne amintesc de cele două civilizaţii apuse, cum în alte părţi ale ţării nu găseşti.
Dobrogea a fost locul de întâlnire, de convieţuire şi de înfrăţire a românilor. Mocanii păstori de peste Carpaţi, agricultorii din Câmpia română, pescarii din părţile dunărene, au fost aceea, care au contribuit la menţinerea şi întărirea românismului în Dobrogea, sub dominaţia otomană, dând naştere vigurosului tip de român dobrogean, din zilele noastre.
Istoria comunei Castelu este strâns legată de is¬toria Dobrogei, care vreme de sute de ani s-a aflat sub stăpânire otomană.
Marele geograf Grigore G. Dănescu nota în 1897 în lucrarea sa „ Dicţionarul geografic, statistic, economic şi istoric al Judeţului Constanţa " următoarele: „Chiostel (Castelul), sat în plasa Medjidia cătunul comu¬nei Alkapâ, situat în partea nordică a plasei şi cea centrală a comunei, la 6 km spre nord-vest de cătunul de reşedinţă Alkapâ şi la un km spre nord de extremitatea răsăriteană a bălţii Carasuf...]. Pământul nu tocmai este cultivat îm¬prejurul satului din cauza umezelii, ci este lăsat să crească iarba pe care o pasc vitele locuitorilor şi în special oile." Iar Prefectul Judeţului Constanţa N.T. Negulescu arăta în lucrarea sa „ Judeţul Constanţa 1916 şi 1922-1923", că „[...] Satul Chiostel este înfiinţat în timpul dominaţiunii otomane, înainte de anul 1850. Pe atunci satul se numea Borlak."
în anul 1853 s-au aşezat aici 30 de familii de tătari din peninsula Crimeia, la 1500 m vest de actuala localitate. Mai apoi, pe la 1885, atraşi de locurile acestea care se pretau foarte bine creşterii oilor, au venit 10 fa¬milii de mocani ardeleni care au fost împroprietăriţi cu 140 ha.
începând cu anul 1885 până în 1911 satul Chiostel a aparţinut de comuna Alkapâ (Poarta Albă), după care devine comună având în subordinea sa, satele Caratai ( Nisipari) şi Docuzol (Cuza Vodă).
Marin Ionescu Dobrogeanul în lucrarea „Do¬brogea în pragul veacului al XX-lea" scrisă în 1904 oferă, de asemenea, valoroase informaţii despre satele Chiostel şi Caratai. Astfel el nota: „ Comuna Caratai ocupă toată regiunea din stânga văii Carasu acoperită de dealul Hagi-Cabul, până în Valea Ciobanului, departe către răsărit de 9 km de oraşul Medgidia; se compune din 2 sate: Caratai, de reşedinţă, pe ambele maluri ale Văii Caratai şi Hagi-Cabul, la 5 km spre nord-vest de prece¬dentul, este aproape nelocuit, fiind părăsit din 1877. Am¬bele au înfăţişarea sălbatecă, case mici şi bordeie grupate împrejurul mai multor fântâni, din care odinioară se scotea apa cu burduful. Satele erau locuite de tătari. Case sunt 152, Primăria a fost clădită în 1882. Biserică şi şcoală nu are comuna; sunt trei geamii în Caratai. Calea ferată Constanţa - Cernavodă trece pe la 4km, spre sud, de sat şi n-are staţie aici."
În primul deceniu al secolului al XX-lea, sunt împroprietăriţi, aici, câteva familii de români buzoieni (Ochiuleţ, Piuaru, Banciu, Dobrilă, etc). La începutul ani¬lor 1920 sunt împroprietărite alte familii de români din zona Argeşului (Dumitraşcu, Pătraşcu, Ivan, ş.a.). După anul 1911 Caratai ( Nisipari), intră în componenţa comu¬nei Chiostel.
Populaţia comunei era în 1916 de 1552 suflete, din care în Chiostel: 368 români, 157 turci, 3 germani şi 6 de alte naţionalităţi; în Caratai: 113 români, 683 turci, 5 germani şi 13 de alte naţionalităţi.
Populaţia comunei Castelu numără astăzi 5120 lo¬cuitori din care 3309 persoane cu drept de vot; numărul gospodăriilor este de 1855. Din 1922 la Caratai vin 20 de tinere familii de colonişti germani din Atmagea şi Ciucurova, care au primit teren pentru casă şi curte în partea de vest a satului, pământul bun lăsat de turci putea fi arendat sau cumpărat. Cartierul german avea o stradă dreaptă, frumoasă, şi pomi plantaţi. în mijlocul satului se afla o casă de rugăciuni şi şcoală, din anul 1924. în câţiva ani localitatea a devenit un „colţ de rai". Din anul 1930 satul Caratai îşi schimbă numele în Nisipari. în 1940 s-au repatriat în Germania aproape toţi nemţii din localitate, 268 de persoane şi au mai rămas doar trei.
După plecarea nemţilor, s-au aşezat, în Nisipari, câteva familii de români balcanici (aromâni), strămutaţi din Dobrogea de Sud (Cadrilater), familiile: Gări, Magri, Târziu, Tase, Belu, Lambru, Ciucea, Bardu, ş.a.
Comuna Castelu are în componenţa sa satele Castelu, Nisipari şi până în 2004 şi satul Cuza Vodă care prin Legea 84/2004 se reînfiinţează ca şi comună; este situată în centrul judeţului, în zona de stepă a Văii Carasu, la 8km sud-vest de limita Municipiului Medgidia şi la 35 km de Municipiul Constanţa.
Are ca vecinătăţi: la sud-est comuna Poarta Albă, la vest Municipiul Medgidia şi Comuna Cuza Vodă, la sud Canalul Dunăre-Marea Neagră, la nord-est Comuna Mihail Kogălniceanu.
Legătura cu alte localităţi se face pe D.N. 22C, precum şi pe calea ferată Bucureşti-Constanţa; pe raza comunei existând două staţii C.F.R. - pentru călători, respectiv Castelu şi staţia Dorobanţu, care deserveşte locuitorii satului Nisipari. între cele două localităţi ale comunei, legătura se face pe D.N.22C şi în continuare pe D.C. 90.
Teritoriul comunei face parte din versantul nor¬dic al bazinului hidrografic al Văii Carasu. Versantul se prezintă sub forma unor ondulaţii largi, extremitatea nordică fiind traversată de pârâul Docuzol sau Agi-Cabul Mare, iar satul Nisipari este traversat de pârâul Caratai, pâraie care au cursuri de apă permanent.
Clima zonei este specifică Dobrogei Centrale, cu varietăţi de temperatură relativ mari şi volum redus al precipitaţilor. Se caracterizează prin veri timpurii călduroase şi lungi, deseori cu vânturi uscate. Toamnele sunt lungi, secetoase şi cu brume frecvente, iar iernile sunt dominate de vânturi puternice.
Vegetaţia naturală este specifică zonei de stepă găsindu-se aici elemente floristice sud-est europene, cât şi specii din flora mediteraneană şi balcanică. Se pot întâlni o serie de plante specifice regiunii: clopoţelul, garofiţa, cimbrişorul, etc, precum şi vegetaţie specifică: cornul, socul,  măceşul.  Faunistic  se înregistrează  dominarea rozătoarelor şi a păsărilor dar şi reptilele reprezentate prin guşterul vărgat, şopârla de frunză, etc.
În ceea ce priveşte instrucţia publică în 1916, existau două şcoli: una în satul Chiostel, cu cinci clase, înfiinţată ca post în anul 1898 şi instalată în local propriu; cealaltă în satul Caratai, cu cinci clase, înfiinţată ca post în anul 1904 şi instalată în localul propriu, clădit prin contribuţia locuitorilor.
Actualul edificiu al şcolii, din Nisipari, a fost înălţat în anul 1940, prin contribuţia materială a familiei Valaori, care donează satului şi un dispensar.
Astăzi această şcoală cu clasele I-VIII, unde învaţă 238 de elevi, este complet modernizată conform cerinţelor actuale şi dispune de 15 cadre didactice de învăţători şi profesori. în ultimii ani a fost construită aici şi o impresionantă sală de sport complet utilată. Directorul şcolii este prof. Florentina Asanache. Tot în lo¬calitate se află şi grădiniţa cu program normal frecventată de 75 de copii. Activităţile culturale se desfăşoară la Căminul Cultural care a fost renovat şi modernizat. Odată cu dezvoltarea şi evoluţia satului, accesul tinerilor la studii superioare a devenit un deziderat de neîngrădit. Apar primii intelectuali proveniţi din rândul familiilor de ţărani, din Nisipari - unii dintre ei vor accede, la demnităţi naţionale, publice şi universitare, precum: Prof. Univ. Dr. în istorie, Gheorghe Dumitraşcu, senator al României în perioada 1990 -2000; Lector Univ. Dr. în litere Nistor Bardu; Chestor de Poliţie, Ion Cârlig, Primarul localităţii, ec. Nicolae Anghel şi mulţi alţii.


Istoricul comunei Castelu

Comuna Castelu este situată în centrul judeţului Constanţa, la o distanţă de 30 km de Municipiul Constanţa şi 6 km de oraşul Medgidia.
Din punct de vedere geografic, teritoriul comunei se încadrează în marea unitate geomorfologică  şi structurală a Dobrogei de Sud, cu un relief reprezentat de o câmpie învălurată  ce cuprinde patru unităţi geomorfologice:
-liniile de cumpănă a apelor reprezentate prin coame;
-liniile de talveg reprezentate prin văi seci sau văi de platou;
-pante înclinate 5-15%;
-pante line sub 3%;
Toate văile de pe teritoriul comunei converg în Valea Carasu.
Teritoriul comunei este situat în zona unui climat de stepă uscată, cu temperaturi medii anuale de 11,50 , media anuală a precipitaţiilor este de 383 ml, mult sub media ţării de 550 ml, iar perioadele de secetă au o frecvenţă şi durată mare. Vegetaţia este tipic de stepă, cu păduri de salcâmi, specii semilemnoase de măceş şi o vegetaţie ierboasă de pajişti în care domină golomatul, obriga, coliliu.
Teritoriul comunei are o suprafaţă totală de 351 ha din care 77 ha în satul Castelu, 135 ha în satul Cuza Vodă şi 139 în satul Nisipari.
Comuna Castelu este alcătuită din 3 sate, care sunt aşezate pe văile ce converg către Valea Carasu.
Satul Castelu-reşedinţă de comună, este amplasat pe cursul Văii Chiostel, satul Cuza Vodă este situat pe cursul Văii Docuzol (Agi-Cabul); iar satul Nisipari pe vale cu acelaşi nume.
Faţă de reşedinţa de comună, celelalte sate componente sunt situate la o distanţă de 6 km Cuza Vodă în nord-vest, iar satul Nisipari la 7 km la sud-est.
Comuna este delimitată teritorial la sud-est de comuna Poarta –Albă, la nord-est de comuna Mihailş Kogălniceanu, iar nord-vest comuna Nicolae Bălcescu, în vest comuna Mircea Vodă, iar în sud-vest oraşul Medgidia.
Istoria comunei se încadrează în istoria provinciei dobrogene din care face parte.
Descoperirile arheologice de pe teritoriul comunei, dovedesc existenţa unei civilizaţii înainte de secolul al II-lea e.n.. De asemenea statuietele romane descoperite în satul Nisipari, arată continuitatea neîntreruptă a populaţiei băştinaşe în această zonă.
Perioada feudalismului timpuriu este cunoscut, de asemenea, pe teritoriul comunei Castelu prin descoperirea întâmplătoare în anul 1957, în incinta SMA Castelu , a cimitirului feudal timpuriu, care atestă extinderea unei aşezări omeneşti între secolul al IX-lea şi al X-lea în această zonă.
Din cele menţionate se desprinde faptul că actualele aşezări componente comunei s-au format pe locul unor vetre preexistente, dovedindu-se, astfel, continuitatea populării acestei regiuni.
Satul Castelu a fost înfiinţat în anul 1830 de către un grup de 30 de familii de tătari, veniţi din stepele Basarabiei, în urma războiului ruso-turc din Crimeea, peste populaţia băştinaşă la circa 1500 m est de actuala vatră a localităţii, pe Valea Chiostel.
Noii veniţi şi-au întemeiat aşezarea Chis-Tel(Spin), iar mai târziu au numit-o Chistel.
Odată cu trecerea la valorificarea suprafeţei agricole de pe teritoriul Dobrogei Centrale, puternicul curent de migraţie al populaţiei din zonele subcarpatice a asigurat dezvoltarea acestor firave aşezări ce fuseseră amplasate, mai ales în lungul principalelor văi, din zonă, alături de localităţile preexistente.
Documentele atestă că în partea centrală a judeţului, în zona Medgidiei (la 6 km depărtare de Castelu), se găsesc cei mai mulţi mocani, stabiliţi şi în Castelu, în Nisipari şi Cuza Vodă.
Tot din aceleaşi documente aflăm că familia Gheorghe Gole avea în Caratai(Nisipari) şi Agi Cabul (un sătuc ce făcea parte din Nisipari, dispărut în anul 1877) suprafaţa de 775 ha, Stan Vidrighin (urmaşii acestuia locuiesc azi în satul Castelu) din satul Castelu stăpânea 150 ha şi Dumitru Vidrighin din Nisipari, agricultor de frunte al judeţului, avea în stăpânire 139 ha de teren.
În această zonă au venit şi mulţi locuitori din judeţele Argeş şi Ialomiţa atraşi de întinsele pământuri dobrogene.
La început funcţiile economice ale locuitorilor comunei noastre era păstoritul şi munca pământului.
În viaţa şi activitatea populaţiei din teritoriul cuprins în zona Castelu s-au petrecut schimbări esenţiale după războiul de independenţă din 1877, marcând a doua perioadă de dezvoltare a acesteia, care însoţeşte până în 1947 evenimentele istorice petrecute pe plan naţional.
Din 1888 populaţia turcă şi tătară a început să migreze în Turcia, iar românii şi-au urmărit suprafeţele, în urma expansiunii rurale a populaţiei din diferite zone ale ţării spre Dobrogea, atraşi de împroprietăririle de stat din 1882, 1888, 1904, 1905, 1921, 1923 şi 1946.
În anul 1888 au fost împroprietărite 39 de familii de olteni cu câte 10 şi respectiv 30 de ha din mereaua  comunei Castelu. Funcţiile economice de bază ale celor trei state devin cultura plantelor şi creşterea animalelor.
Din punct de vedere administrativ, satele Castelu şi Cuza Vodă au aparţinut de la înfiinţare şi până în anul 1911 comunei Poarta Albă, iar satul Nisipari şi Hagi Cabul au format o singură localitate, comuna Alacapu (Poarta Albă), în bazinul mijlociu al Văii Carasu, aşezată la 12 km spre est de oraşul Medgidia şi la 24 km de Constanţa, în dreptul liniei de fier Constanţa – Cernavodă se compunea din satul Alacapu-reşedinţă, Chiostel şi Docuzol.
Localitatea Nisipari, fosta comună Caratai, ocupă regiunea din stânga Văii Carasu, acoperită de dealul Hagi Cabul, până în Valea Ciobanului, către răsărit, la 9 km de oraşul Medgidia. Se compunea din două sate: Caratai-reşedinţă şi Hagi Cabul, la 5 km spre nord, care este nelocuit şi părăsit din 1877.
După anul 1911 şi până în anul 1930 să se separe în două comune:Castelu cu satul Cuza Vodă şi Nisipari.
La data de 10 decembrie 1950 cele trei sate se reunesc într-o singură comună, care face parte din raionul Medgidia, regiunea Dobrogea.
După noua împărţire administrativ-teritorială din anul 1968, comuna Castelu devine unitate de bază a judeţului Constanţa.
De-a lungul timpurilor, teritoriul comunei Castelu a fost permanent şi intens locuit.
Dezvoltarea demografică a comunei Castelu în perioada evoluţiei sale, prezintă unele particularităţi:între 1880 şi 1930, asistăm la procesul de extensiune rurală, când populaţia comunei creşte pe baza excedentului migratoriu, format din curente nedirijate ale populaţiei din Transilvania, Oltenia, Muntenia şi Moldova cât şi prin împroprietăririle făcute de stat în anii 1882-1888, 1904-1905 cât şi în 1946.
În jurul anului 1904, localităţile componente comunei Castelu aveau următoarea populaţie:
-satul Castelu - 504 locuitori
-satul Docuzol - 917 locuitori
-satul Caratai - 585 locuitori
Evoluţia numerică a populaţiei comunei Castelu, prin compararea datelor recensământului din anii 1922, 1930, 1941, 1948, 1956 şi 1966 dovedeşte o creştere continuă. Excepţie a făcut satul Castelu, care din 1912 până în 1930 a înregistrat o scădere de 184 locuitori di cauza plecării în masă a populaţiei tătare în Turcia, cât şi a primului război mondial. La aceste cauze se adaugă malaria şi tifosul care în anii respecţiei au decimat o parte a locuitorilor. Satul Castelu era amplasat pe Valea Carasu unde exista în acea perioadă un focar de malarie, prin prezenţa mlaştinilor, azi asanate, redate agriculturii şi ocupate de Canalul Dunăre- Marea – Neagră.
Mişcarea naturală a populaţiei comunei Castelu s-a concretizat, în trecut, printr-o natalitate ridicată şi o mortalitate infantilă mai mare, determinată de condiţiile istorice, sociale şi de gradul scăzut de asistenţă socială acordat populaţiei rurale.
În ultima perioadă indicele de natalitate din teritoriul comunei, a crescut, aceasta fiind consecinţa directă a creşterii gradului de asistenţă medicală acordată populaţiei rurale, precum şi a ridicării ritmului de trai al populaţiei.
Astfel, în urma efectuării recensământului populaţiei din luna ianuarie 1992, populaţia comunei noastre se prezintă astfel:
-satul Castelu - 2540 persoane cu 623 locuinţe.
-satul Cuza Vodă - 2735 persoane cu 666 locuinţe.
-satul Nisipari - 1691 persoane cu 1716 locuinţe.
Referindu-se la structura naţională a populaţiei din comuna noastră, aceasta evidenţiază un procent covârşitor al românilor - 92% iar celelalte naţionalităţi, respectiv turco-tătarii şi romii în proporţie de 8%.
În teritoriul comunei Castelu îşi desfăşoară activitatea instructiv – educativă 3 grădiniţe, 3 şcoli generale şi Grupul Şcolar Agricol Castelu. În total pe teritoriul comunei, şcolile generale însumează un număr de peste 35 săli de clasă, frecventate de 1432 elevi şi peste 220 preşcolari în grădiniţele din teritoriu. Corpul profesoral cuprinde 82 cadre didactice: educatori, învăţători, profesori şi maiştri .
Comuna Castelu dispune de 3 cămine culturale şi un club la Grupul Şcolar Agricol Castelu, unităţi culturale care trebuie să-şi găsească noul rol în atragerea tineretului şi al altor locuitori pentru petrecerea în mod util şi plăcut a timpului liber.
În acest context urmează a se înscrie şi activitatea bibliotecii comunale, ce funcţionează în satul de reşedinţă.
În domeniul ocrotirii sănătăţii şi asistenţei sanitare, funcţionează trei dispensare umane, unde îşi desfăşoară activitatea 7 medici şi 4 cadre cu pregătire medie, care dispun de spaţii corespunzătoare pentru asigurarea în bune condiţii a serviciului de asistenţă pentru toţi locuitorii.
Comuna Castelu este aşezată pe şoseaua Constanţa - Cernavodă, ce face legătura între litoral şi restul ţării. Legătura cu localităţile asfaltate pe distanţa de 6 km Nisipari şi 7 km Cuza Vodă, 3 km ferme ale Societăţii Agrias Castelu.
Reţeaua feroviară este reprezentată prin linia ferată Constanţa-Bucureşti şi asigură transportul de marfă şi călători către portul Constanţa şi întreg teritoriul ţării.
Satele Castelu şi Nisipari sunt deservite de staţii C.F.R. care asigură transportul permanent către locurile de muncă din oraş a unei părţi a locuitorilor comunei noastre.
Ca urmare a existenţei Canalului Dunăre – Marea Neagră, se creează posibilitatea dezvoltării viitoare a transportului naval în comuna noastră.
Aşezarea geografică, condiţiile pedoclimatice favorabile practicării agriculturii, existenţa sistemului de irigaţii Carasu, sunt doar câţiva factori care contribuie la dezvoltarea activităţii agricole pe teritoriul comunei.
Caracteristicile agriculturii din comuna Castelu sunt: folosirea raţională a fondului funciar, mecanizarea completă a lucrărilor agricole, extinderea irigaţiilor, folosirea îngrăşemintelor chimice, seminţe şi material săditor de înaltă valoare biologică precum şi animale de rasă.
Suprafaţa agricolă a comunei Castelu este 9032 ha din care 8051 ha teren arabil, 205 ha livezi, 776 ha păşune.
Analizând forma de proprietate asupra fondului funciar al comunei, ca urmare a aplicării Legii nr.18/1991, s-a creat forma de proprietate privată asupra pământului pe suprafaţa de 5678 ha, ceea ce reprezintă 62% din suprafaţa totală a comunei.
Terenurile proprietate de stat (3354 ha) reprezintă un procent de 38% din care 776 ha aparţin domeniului public-primărie, ca păşune cu pondere de 8% din suprafaţa totală şi suprafaţa de 2578 ha constituie proprietatea Societăţii Agrias Castelu, societate cu capital de stat.
Ponderea în structura culturilor din zona noastră o reprezintă cerealele (grâu, porumb), leguminoase, plante uleioase şi textile precum şi culturile furajere.
Baza tehnico-materială pentru executarea lucrărilor agricole o reprezintă parcul de maşini şi tractoare al Societăţii Agromec Castelu, ce desăvârşeşte în principal proprietatea particulară.
Societatea Agromec Castelu dispune de parc propriu de tractoare şi maşini agricole. Locuitorii satelor noastre deţin în proprietate privată 1091 ha în satul Castelu, 922 ha teren arabil în satul Nisipari şi 2666 ha în satul Cuza Vodă.
Formele asociative create pe baza proprietăţii private asupra terenului au început să-şi creeze o bază materială proprie prin procurarea de tractoare şi diverse maşini agricole.
Creşterea animalelor, în comuna Castelu are o importanţă economică deosebită, cu largi posibilităţi de dezvoltare pe baza creşterii efectivelor la gospodăriile populaţiei.
Producţia animalieră este profilată pe producţia de carne şi lână. Efectivele de bovine sunt de 2322 capete.
Activitatea industrială în cadrul comunei este reprezentată prin cariera din partea de sud-est a satului Cuza Vodă, din care se extrage argilă caolinoasă, prelucrată la fabrica caulină Medgidia.
În această unitate îşi desfăşoară activitatea circa 50 persoane. Anual se extrage cantitatea de 80 000 tone materie primă.
Consiliul Local stabileşte, ca începând cu anul 1993, să acorde titlul şi certificatul de cetăţean al comunei tuturor tinerilor ce împlinesc vârsta de 18 ani. Această festivitate va avea loc anual la 1 decembrie - Ziua Naţională a României.
Cetăţenii comunei au dreptul de a participa la viaţa politico-economică, socială şi cultural-sportivă prin modalităţile prevăzute de lege. Aceştia pot fi consultaţi prin referendum cu privire la problemele deosebite ale comunei. Consultarea cetăţenilor se poate face şi prin adunări populare organizate de sate.
Consiliul Local poate aproba înfrăţirea comunei sau satelor componente cu alte localităţi din alte judeţe, promovând astfel relaţii de cunoaştere , colaborare şi ajutor.
Din 17 aprilie 1990 satul Nisipari este înfrăţit cu comuna Plescop-Franţa, dată la care o delegaţie a Comitetului Plesco-Nisipari în frunte cu primarul Jean Lavegue a venit cu ajutoare constând în medicamente şi material şcolar în satul Nisipari.
Relaţiile dintre cele două localităţi înfrăţite s-au amplificat continuu, astfel că în anul 1991 o delegaţie a satului Nisipari a vizitat comuna Plescop-Franţa, în anul 1992-luna mai o mică delegaţie franceză a fost prezentă din nou la Nisipari cu ajutoare pentru dispensar şi şcoală, iar în anul 1993 am primit vizita unei delegaţii de agricultori.
În bază legală, Consiliul Local poate atribui şi schimba denumirea unor instituţii publice de interes local, a străzilor şi altor obiective locale.
Se constituie o comisie din 3 membrii ai Consiliului Local însărcinată a stabili însemnele şi modalităţile de utilizare a acestora formată din domnii Caloean Stan, Bălăcenoiu Ion, Solomon Lucian.